Podul voinței. Partea I

Un dor de drum mă cuprinsese în zilele ce au urmat, așa că am luat-o ușor spre prima idee care mi se înfățișă. O văzusesem cu ochii minții ca pe un plan mic, dar efectul avea să îmi lumineze calea.

Actul de voință izvorăște din dorința puternică de a ne atinge obiectivele propuse. Acesta este și mai mult încurajat de nevoia de schimbare și de adoptarea unui stil de viață benefic.

Primii pași i-am făcut, însă nici următorii nu vor fi făcuți în grabă, ci cu multa băgare de seamă. Se spune că orice hop reprezintă dovada unui progres, dar nu orice urcuș poate să ne bucure vederea, să ne aducă împlinirea mult așteptată. Sau poate că da. Niciodată nu vei știi ce se află dincolo de neprevăzut.

İnima m-a luat de mână și m-a condus spre cea cea mai grea dintre alegeri, întrebându-mă:

  • Ce îți dorești cu adevărat?

İ-am răspuns fără ezitare:

  • Îmi doresc să fac pace cu mine însămi și să iubesc.

Se uită la mine, mirată:

  • Și cum ai de gând să faci toate acestea?
  • Cu răbdare, încredere și cu privirea îndreptată și spre ceilalți.
  • Îți ceri prea puțin..

“Hmm … ciudate vorbe și ce mai munte!”, îmi spun în sinea mea .

Și vocea nu se mai auzi. M-am trezit în fața unui pod care făcea legătura între mine și un munte verde și înalt. În jos un hău nemaivăzut. Îmi arunc ochii înca o dată spre semețul urcuș, în timp ce puntea se balansa, subțiindu-se și mai mult cu cât încercam să o prind cu privirea până la capătul celălalt. În încercarea de a opri din freamăt bârnele, un fior rece îmi trecu prin corp și mă trânti la pământ. Îmi simțeam trupul amorțit și o frică groaznică îmi cuprinse mintea și trupul. Gândurile se mișcau cu repeziciune și repetau în cor același temeri:

  • Pleacă de aici, nu vezi că este greu și vei cădea? Ți-e teamă și nu vei reuși, chiar dacă te vei ține strâns cu mâinile de legături și vei merge cu ochii închiși. Și dacă vei ajunge, ce vei face acolo? Poate nu este nimic și va trebui să te reîntorci. İar atunci pe unde o vei face? Pe unde ai venit? Ești o fricoasă..și vei cădea. Noi nu vom avem cum să te ajutăm, ascultă-ne și întoarce-te acasă. E mai comod și ești în siguranță.

Ramăsesem cu gura cascată, precum un copilaș în fața curiozităților, luând în joacă cuvintele de mai devreme, dar nu și gândurile mele. Așadar, am făcut cale întoarsă.

“Dar oare ce este acolo? Dincolo de toată primejdia înfățișată? Oricum nu am cum să trec puntea. Sunt o fricoasă.”, mi-am zis în sine, mergând agale. Mi-am mai aruncat din nou ochii în spatele meu, spre imensitatea minunată și apoi spre fricile mele. Până la urmă muntele nu avea să plece nicăieri, dar nici temerile nu aveau alt plan.  

Ajunsă în tabară, am consideram că si mâine va fi o nouî zi, poate mai bună, cu idei mărețe care să ma ajute să ajung la muntele cel minunat și pe-un alt drum.  

Va urma …    

Autor: Maria Neagu

De configurație juristă, în urmă cu câțiva ani am ales să fac ceea ce mă face cu adevărat bucuroasă. Și astfel, la vârsta de 30 de ani am început o altă școală, și nu anume cea de arte și totodată am publicat și prima carte. Aceste două activități m-au ajutat să evoluez și să devenin o variantă a mea și mai bună. Către noi înșine trebuie să ne îndreptăm atunci când ne vrem să ne simțim împliniți, când vrem să ajutăm și să ne ajutăm. În toți acești ani am învățat că a cere ceea ce merităm depide de atitudinea pe care o avem față de ceea ce pretindem și modul în care acționăm.

 

      

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *