Agresivitatea noastră este capabilă să ne deformeze structurile de câmp, sufletul

Daca un om are sentimente negative ( suparari, nemultumiri, furie, incapacitatea de a ierta etc) timp de cel putin 5-10 ani, atunci acestea trec in subconstient ( in straturile profunde ale sufletului) unde se transforma in agresivitate. Iar agresivitatea subconstienta duce la boala si alte probleme. Vindecarea reala si pe termen lung a corpului, dar si schimbarea destinului, inseamna chiar vindecarea sufletului! 

„Începând să scriu despre diagnosticarea karmei, am înțeles că și în cazul sufletului unui om există un fel de „reguli de circulație”, anumite legi ale evoluției sufletului. Una dintre primele legi pe care le-am văzut era faptul că agresivitatea noastră este capabilă să ne deformeze structurile de câmp – sufletul, și că aceasta poate să pătrundă în subconștientul nostru, devenind cauza unei boli.
Iată de ce un om bun este bolnav și întâmpină diverse probleme. În astfel de cazuri eu spun: „Amintește-ți propria viață, iartă-i pe oameni, eliberează supărările, înlătură ura” și mă uit la ce se va întâmpla mai departe. De obicei, procedând astfel, agresivitatea, pe care omul nu o percepea și nu o simțea, începe să dispară din subconștient.
Oamenii nu au putere asupra propriului subconștient, nu simt ce se întâmplă în interiorul acestuia, percepându-se pe sine doar la exterior. Dar un om, așa cum îl vedem noi, reprezintă doar vârful unui aisberg, iar acea parte uriașă, ascunsă, este chiar subconștientul său, care este complet diferit, fără ca omul să bănuiască acest lucru. De aceea, urmând sfatul meu, atunci când o persoană elimină ura, supărarea și judecata din subconștient, aceasta se vindecă.”

Extras din noua carte SANATATEA OMULUI – IN CURAND IN ROMANIA

Poti comanda cartile scrise de S.N.Lazarev de aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *